Le Monde: Familii de romi din România, agresate cu acid la Paris

Le Monde: Familii de romi din România, agresate cu acid la Paris
Publicat: 05/02/2014, 16:35
Actualizat: 13/12/2014, 13:22

Romi din România care trăiesc în apropiere de Place de la République, la Paris, au fost victime ale unor atacuri cu acid, relatează Le Monde în pagina electronică de miercuri, citând o anchetă publicată de site-ul Mediapart.

Potrivit publicației, voluntari din cadrul Asociației Autremonde afirmă că au văzut pe 16 ianuarie un bărbat care vărsa un lichid pe o saltea aparținând unui cuplu instalat la colțul străzilor Temple și Béranger. Agresorul a fugit atunci când i-a văzut pe voluntari, care nu au avut altceva de făcut decât să constate pagubele.

„Lichidul ardea saltelele, un lichid negru, ori negrul era rezultatul coroziunii. Oricum, rodea saltelele”, a declarat unul dintre ei pentru Mediapart. Mai mare a fost frica decât răul provocat romilor, dar alt voluntar s-a ars la degete cu lichidul care s-a impregnat într-unul dintre rucsacii săi, potrivit publicației.

În opinia unui coleg de-al acestuia ar fi vorba despre „o formă lichidă de acid sulfuric sau sodă caustică, un tip de produse pe care-l utilizăm pentru desfundarea țevilor. Este coroziv, arde”. Voluntarii au aflat de la alți romi că agresorul nu era la prima încercare, că o femeie a fost deja stropită cu un produs coroziv la nivelul antebrațului și că agresorul a revenit pentru a amenința familiile prezente.

Potrivit martorilor, agresorul ar fi una și aceeași persoană, iar atacurile, despre care au auzit mai multe asociații, ar fi început în vara lui 2013. Agresorul ar fi „proprietarul unor imobile care ar vrea să «curețe totul»”, a declarat președinta Asociației „Entraides citoyennes”, care ajută persoane fără adăpost.

Romii s-au angajat să depună plângere la comisariatul celui de-al treilea arondisment, iar voluntarul de la Autremonde a dat, la rândul său o declarație. „Comisarul însărcinat cu dosarul se declară hotărât «să facă totul pentru a găsi această persoană»”, a declarat el pentru Mediapart. „Luăm cazul în serios. este foarte grav. A fost depusă o plângere, ancheta este în curs. Este pentru prima dată când aud vorbindu-se despre asemenea agresiuni cu acid. Pare că este vorba despre o persoană izolată. Avem piste pentru a o găsi”, a declarat comisarul respectiv.

Ministrul francez de Interne Manuel Valls declara pe 24 septembrie, pentru France Inter, că romii sunt „populații cu moduri de viață extrem de diferite de ale noastre și care sunt, în mod evident, în confruntare”. „Îi ajut pe francezi împotriva acestor populații, pe aceste populații împotriva francezilor”, adăuga el, apreciind că romii au vocația să se întoarcă în România sau Bulgaria.

Mișcarea împotriva rasismului și pentru prietenia între popoare (MRAP) a depus plângere împotriva ministrului, clasată fără urmări. Valls a anunțat pe 31 ianuarie o scădere a expulzărilor imigranților fără documente, legată de scăderea repatrierii unor romi în urma acordării unor ajutoare, acuzându-i pe predecesorii săi că au afișat o „fermitate pe hârtie” și „contra-adevăruri”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal